/ Predici şi articole / Naşterea Domnului

Naşterea Domnului

Naşterea DomnuluiSă facem popas duhovnicesc, cititorule, la Betleem. O, câte lu­cruri minunate vom auzi şi vom vedea aici! Întâi, vom auzi că Mântu­itorul S-a sculat de pe Tronul mă­ririi Sa­le dumne­zeieşti şi a pogorât pe pă­mânt. Ce­­rurile a­dică s-au po­gorât, în­căpând, de necrezut, în spiţa lui Iuda, cum zice şi Ma­rele E­frem: „Ca să nu-i tul­bure prin măreţia Sa pe cei ca­re‑L ve­deau, El S-a strâns pe Sine În­suşi din tot univer­sul în pă­mântul evreilor, din tot acest pământ [S‑a restrâns] în Iudeea, şi de aici [S-a strâns] în Betleem, până ce a umplut [doar] un mic pântec [al Mariei]. Şi ca un grăunte din grădina noastră şi ca o rază mică pen­tru ochiul nostru, a răsărit, s-a întins şi a umplut lumea“1. Încă de la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, cata­vasiile Naşterii Domnului irump, în miez de utrenie, chemare către nou praznic făcându-se, la care astăzi am ajuns. Toa­tă sărăcia noastră s-a sfârşit deodată, îm­bo­găţindu-ne Rodul Care a bucurat as­tăzi Betleemul: „Hristos Se naşte, slă­vi­ţi‑L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hris­tos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Dom­nului tot pământul şi cu bucurie lău­da­ţi‑L, popoare, că S-a preamărit”.

O, cum a binevoit Dumnezeu să-Şi facă din trupurile noastre cort nemărginirii Sale! El, Cel nevăzut, S-a văzut Prunc şi, căzând ca o sămânţă de muştar în întu­nericul minţii noastre, ne-a îmbogăţit gândirea într-atât de-atunci, încât, aducându-ne aminte de înomenirea Sa, trebuie să ne lărgim hambarele minţii spre a aduna în ele însutitele roade ale Întru­pării Cuvântului. Se spune chiar că toate celelalte praznice împărăteşti din acesta îşi iau frumuseţea şi bucuria. Căci Maica purta în braţele ei un Prunc tăcut, dar El aduna în Sine toate limbile pământului. El sugea laptele Fecioarei şi, în acelaşi timp, era izvor de înţelep­ciune pentru toate neamurile. Peştera-L ascundea de privi­rile lumii, dar în El era ascunsă Taina cea din veac a mântuirii. De aceea, praznicele toate de peste an din acesta sunt scoase şi aşezate pe orbita vremii cu parfum de pâine caldă, că doar „casa pâinii“ este Bet­le­emul, leagănul bucuriilor creştine.

Să mergem, cititorule, în ajun de bu­curie, la Betleem. Şi, vorba Sfântului Ioan Gură de Aur, „să nu socoteşti că ai să auzi lucruri de mică însemnătate, când auzi că am să-ţi vorbesc de naşterea cea de pe pământ! Dimpotrivă, deşteaptă-ţi mintea, înfricoşează-te îndată, când auzi că Dumnezeu pe pământ S-a pogorât! Atât de minunată şi de neobişnuită a fost pogorârea Sa, că îngerii dănţuiau şi vesteau bucuria adusă omenirii, iar profeţii încă de demult se înspăimântau că Dum­nezeu «pe pământ S-a arătat şi cu oame­nii împreună a locuit» (Bar 3, 38)“2. O, cu câtă doxologică contemplare a tainei În­tru­pării ne întâmpină Vecernia! Dacă am putea să pătrundem teologia fiecărui cuvânt, cu ce uimire ne-am pleca înaintea ieslei de viaţă dătătoare, ca vulturii scru­tând înălţimile azurii ale Bisericii: „Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de foc se îndepăr­tează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vie­ţii; iar eu mă îm­păr­tă­şesc din dulcea­ţa din rai, de la care m-am în­de­păr­tat prin ne­as­cultare. Că chipul cel neschimbat al Tatălui, Pecetea veşniciei Lui, înfăţişare de rob primeşte, ieşind din Maica ce nu ştie de nuntă, nesuferind schimbare: că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind; şi a luat ce nu era, om fă­cân­du-Se, din iubire de oameni. Acestuia să-I cântăm: Cel ce Te-ai născut din Fe­cioară, Dumne­zeule, miluieşte-ne pe noi“ (stihiră de la Doamne, strigat-am). Şi-a­poi, paremiile, câte trei în trei rânduri, ultimul rând înche­indu-se cu citirea A­pos­tolului (Evr 1, 1-12) – dacă se săvâr­şeşte Sfânta Liturghie în ajunul Praz­nicu­lui – uluitoare aducere-aminte evreilor de­spre profeţiile Întrupării.

În prima serie de paremii, întâia ci­tire, de la Facere 1, 1-13, cu primele trei zile ale Creaţiei, icoană a pregătirii pânte­cului fecioresc al Mariei în vederea Întru­pării noului Adam, deschide drum citirii paremiei a doua, de la Numeri 24, 4-9; 17-18 – uimire profetică pentru corturile lui Israel din sămânţa căruia va ieşi Omul mâncător de popoare duşmane şi sfărâ­mător de oase împietrite –, a treia pare­mie, de la Miheia 4, 4-6; 5, 2-4, încurajând pe zdrobiţii şi lepădaţii de la faţa lui Dum­nezeu că Cel Ce este din zilele veşni­ciei din micul Betleem Se va naşte şi ma­re va fi până la marginile pământului.

După ce, cu glas înalt, strana irumpe în cântare de împlinire: „În taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit…“ şi celelalte stihuri împletite ca un joc superb de îngeri în câmpul păstorilor, a doua serie de paremii începe cu prorocia lui Isaia 9, 1-10, plan de măsuri a domniei Mlădiţei lui Iesei ce va face fericit pe Iacov, că Dumnezeu în mijlocul lui S-a arătat şi cu oamenii împreună a vieţuit, după cum spune a doua paremie, de la Baruh 3, 36-38; 4, 1-4, coborând din cele înalte ca o piatră ce se rostogoleşte iute, sfărâmând toate neputinţele Istoriei, potrivit visului lui Nabucodonosor tâlcuit neîndoielnic de Daniel, scriitorul celei de-a treia paremii (2, 31-36; 44-45) din cea de-a doua serie.

În sfârşit, urmează a treia serie de paremii, după ce-n hora îngerilor de dea­supra Peşterii chipul Fecioarei apare ca acoperământ peste ieslea devenită disc de Proscomidie. Căci, într-adevăr, troparul „Răsărit-ai, Hristoase, din Fecioară…“ îm­ple­tit cu stihurile ce se rostesc şi la aco­perirea cinstitelor daruri la Prosco­mi­die, trimite la următoarele două citiri din Ve­chiul Testament despre Prunc (Is 9, 5-6) şi Mama Lui (Is 7, 10-15; 8, 1-4; 9-10) şi la scrisoarea Sfântului Apostol Pavel care aminteşte evreilor cum glasul lui Dumnezeu din prorocii s-a făcut auzit în vremea din urmă prin Fiul (Evr 1, 1-12) – textul Apostolului.

Vezi, cititorule, ce bucurie ne oferă Betleemul? Aici, Cel din fire nevăzut Se face văzut pentru noi, oamenii. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, se aud zicând în Betleem cei fără de trup Celui Ce a binevoit a fi pace pe pământ. Acum Fe­cioa­ra este mai desfătată decât ceru­rile; că a răsărit lumina celor întunecaţi şi pe cei smeriţi i-a înălţat, pe cei ce cântau cu îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dum­nezeu“ (stihiră a Litiei). Ea însăşi se minu­nează, dar… ce zic, se înspăi­mântă de ceea ce-i poartă pântecele, că pe Fiul cel din veş­nicie sub ani Îl naşte, fără să ştie cum s-a făcut zămislirea Lui. Chiar şi neprihănitul Iosif se teme de rea­litatea Întrupării dumne­zeieşti – evan­ghelia Utreniei, de la Matei 1, 18-24, ni-l demască –, cu toate acestea imnologia Praznicului nu-l amestecă în armonia tainică şi cerească a ieslei, chiar şi în icoa­na Praznicului locul lui fiind undeva jos, între cele trecătoare.

Păstorii, şi steaua şi magii, Maica Fecioară şi Pruncul, iată culorile Prazni­cului. Şi toate împreună ne zugrăvesc ico­no­mia Întrupării: „Cercetatu-ne-ai pe noi de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul: că din Fecioară S-a născut Domnul“ (Luminânda). Sau cum grăieşte maiestuos Apostolul la Liturghie: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să do­bândim înfierea“ (Gal 4, 4-7). Ori Evan­ghelia Liturghiei, de la Matei 2, 1-12, în care „cei ce slujeau stelelor de la stea s‑au învăţat să se închine… Soarelui drep­tăţii“ (Tropar) şi, „mărturisitori şi purtători de Dumnezeu fiind filozofii, s-au întors în Babilon“, lăsându-l „pe Irod ca pe un min­ci­nos, că nu ştia să cânte: Aliluia!“ (Con­dacul al 6-lea, Acatistul Buneivestiri).

Dragă cititorule, „văzând străină În­tru­parea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru a­ceas­ta Dumnezeu pe pământ S-a pogo­rât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cântăm Lui: Aliluia!“ (Condacul al 8‑lea, Acatistul Domnului Iisus Hristos).

O, câtă pace bucuroasă ne oferă Bet­leemul, iubitule!

 

1 Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 29;

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 29.

Pr. Petru RONCEA

 

Comments are disabled